Imi amintesc de zile de 40 de grade in care oamenii zbarnaiau pe schele ca si cum ar fi fost 23, sau zile de -20 cand le trosneau incheieturile la cea mai mica miscare. In fine, pana la urma e meseria pe care si-au ales-o…
Situatiile periculoase fac parte si ele din peisajul santieristic, dar e un risc pe care si l-au asumat cei ce si-au dorit sa lucreze in domeniul constructiilor. Securitatea si sanatatea in munca, adica protectia muncii, e poate cel mai important subdomeniu al activitatii de constructii deoarece unele accidente pot fi fatale, iar piederile sunt irecuperabile. Santieristul roman, iar aici nu ma refer doar la muncitor, nu constientizeza pericolul la care este expus si devine neglijent… Daca mai combinam neglijenta asta si cu zgarcenia patronatului de a investi in echipamente de protectie, rezultatul nu poate fi decat cel pe care nu-l doreste nimeni, dar la care au contribuit toti, accidentul…
Ce mi-a venit sa scriu despre protectia muncii? V-am spus ca in perioada asta muncesc de-mi sar capacele, pe langa lucrarile pe care le rezolv cu baietii mei, mai colaborez cu alte firme din cauza volumului prea mare de lucrari…Si cum vreau sa dorm linistit, la primul contact cu colaboratorii ma asigur ca isi insusesc informatiile legate de riscurile ce pot aparea pe santier. Cum? Printr-o formare scurta la locul de munca…Eee, asa am facut…
-Domnu’ maistru va rog ca de maine incolo toti baietii sa aibe EIP (Echipament Individual de Protectie, adica salopete, tricouri inscriptionate, casti, bocanci…)!
-Domnu’ inginer noua nu ne-a cerut nimeni asa ceva pe unde am mai lucrat!
Mi-am dat seama ca-mi racisem gura degeaba. In Romania nu poti implementa nimic printr-un program de constientizare. In spatiul mioritic daca vrei sa faci educatie trebuie sa impui obligativitati. La noi nu merge cu “daca nu porti casca s-ar putea sa-ti cada ceva in cap si s-o mierlesti”, aici trebuie sa dai cu biciu’ “daca nu-ti pui casca-n cap te ia mama dracu de dobitoc, ca-ti iau 10% din salariu”…Nu-mi jignesc baietii pentru ca am avut rabdare cu ei si le-am explicat tot timpul ca cel mai important lucru e sa se intoarca acasa sanatosi, dar parca nu mai am rabdare si cu altii.
Cand vom invata sa avem grija si de noi?
